Desăvârşirea trupească Concepţia despre trup în creştinism primeşte o nouă dimensiune ca rezultat al viziunii creştine despre locul omului în univers şi starea eshatologică a acestuia. Potrivit învăţăturii creştine, dimensiunea fizică a fiinţei umane, adică trupul, este opera sau lucrarea mâinilor lui Dumnezeu (Geneză 11, 7). Dumnezeu creează trupul omului după ce universul material a fost terminat, deoarece «nu era potrivit ca acela să-i fie supuse ,ci numai după pregătirea domeniului asupra căruia avea să fie stăpân, era potrivit să apară şi stăpânul». Nemesius din Emesa accentua că numai în cadrul naturii materiale omul îşi poate realiza vocaţia sa de cuceritor şi stapân. În pofida statului său existenţial prioritar, axiologic vorbind trupul nu are valoare prioritară faţă de suflet şi nici nu îi este superior (Cartea Înţelepciunii 15, 10, l). Faptul că a fost creat mai întâi arată mai degrabă distincţia netă care există între cele două părţi componente ale fiinţei umane. Fiind modelat din «ţărâna pământului» (Geneză II, 7), trupul uneşte în sine elementele componente ale universului, devenind astfel un microcosmos. […]
Recenzii
Nu există recenzii până acum.